Fotografia de portofoliu – Cristina Răduinea

Dragilor, pentru că avem foarte mult timp liber în următoarea perioadă, eu vă propun să îl folosim eficient și să exersăm împreună fotografia de portofoliu.
Portofoliul vostru poate fi prezentat pe pagina voastra de Facebook sau pe profilul de Instagram, important este să realizați fotografii atrăgătoare deoarece portofoliul este primul lucru pe care îl studiază clienta.
Să începem cu noțiunile fundamentale de artă fotografică:

  1. Lumina – este cea mai importantă deoarece aveți nevoie ca aceasta să fie lumină rece obținută cu ajutorul unui bec de 18w – până la 40w atașat la o lampă flexibilă pe care o poziționati cat mai aproape de mână, în așa fel încât să se vadă blicul pe suprafața unghiei.
  2. Încadrarea – de multe ori obișnuim să încadrăm mâinile clientelor central fără să experimentăm și altfel de încadrări. Pentru a vă exemplifica am ales câteva imagini din portofoliul propriu.
    În această imagine m-am folosit de diagonala ascendentă pentru a scoate în evidență modelul cu pietre, dar și cuticula stilizată corespunzator. Privirea tinde să urmarească sensul săgeții astfel, de la stânga (jos) la dreapta (sus), atenția privitorului va fi îndreptată spre partea superioara a imaginii.

    În cea de-a doua imagine, am folosit diagonala descendentă pentru a pune în evidență modelul și accesoriul utilizat, privirea coborând în direcția săgeții.
  3. Expunerea – sau mai simplu, luminozitatea imaginii. Fotografia de portofoliu trebuie să aibă o expunere corectă, adică să nu fie nici prea întunecată, dar nici prea luminoasă. Vedeți exemplul din portofoliul meu. Prima imagine este prea întunecată, în cazul celei de-a doua este prea multă lumină, iar cea de-a treia este corectă.


  4. Detaliile – pielea mâinii clientei este foarte importantă, o fotografie frumoasă este compusă dintr-o manichiură impecabilă realizată pe o mână frumoasă. Dar nu întotdeauna avem parte de cliente cu mâini hidratate. Ce facem în acest caz? Folosim funcția „portret” a telefonului care ne oferă posibilitatea unui filtru de înfrumusețare a pielii.
  5. Decorul – un portofoliu reușit implică și o oarecare diferențiere de toate celelalte fotografii, încearcă să alegi un decor inedit, folosește-ți imaginatia și exersează, exersează, exersează!

Momentan, acestea sunt sfaturile mele, însa dacă vă doriți și imi scrieti acest lucru, voi mai realiza astfel de articole.

De asemenea, nu uitați că pentru o manichiură reușită aveți nevoie de produse de calitate pe care le găsiți pe www.tienda.ro.

CRISTINA RĂDUINEA

BRAND AMBASSADOR TIENDA

Tagged , , , ,

Lasă un răspuns