Timp de citire: 8 minute

Draga mea prietena, astazi vreau sa discutam despre o reala problema pe care probabil ca si tu ai intampinat-o, intrebarea: indepartez sau nu stratul de dispersie?

In primul rand trebuie sa stii ca dupa polimerizare suprafata gelului ramane lipicioasa din cauza stratului de dispersie. Este un defect al gelului sau este o caracteristica menita sa ajute?

Perceptia comuna printre tehnicienele avansate este ca stratul de dispersie ajuta la o legatura mai buna intre straturile de gel.

Dar haide sa aflam impreuna de ce:

Cunoscut si ca “strat de dispersie”, stratul lipicios al gelului polimerizat este “un dat” care nu  ridica  semne de intrebare pentru tehnicienele rutinate – acestea il sterg sau il lasa pe unghie in functie de etapa de lucru.

In schmib tehnicienele mai putin experimentate au emotii la prima intalnire cu stratul de dispersie, nu stiu cand trebuie sa-l stearga si cand trebuie sa-l lase si se gandesc ca gelul nu se polimerizeaza (nu se usuca).

Intr-un fel au dreptate, acel strat lipicios chiar este gel nepolimerizat! Totusi, este gel nepolimerizat intr-un strat extrem de subtire. Nu trebuie confundata prezenta stratului de dispersie cu faptul ca gelul nu s-a polimerizat corespunzator. (Despre cum testam gelul poti citi AICI).

Dar ce este de fapt stratul de dispersie si in ce situatii apare?

Stratul de dispersie apare datorita unui element chimic surprinzator si care totusi ne este foarte familiar: oxigenul din aer!

Oxigenul impiedica polimerizarea completa a gelului uv, astfel ca, la suprafata acestuia ramane un strat lipicios cu grosimea de cca. o zecime de milimetru, format in principal din monomeri si oligomeri necatalizati – ingredientele principale ale gelului UV, alaturi de alte ingrediente secundare precum foto-initiatori sau pigmenti (stratul de dispersie poate fi colorat la gelurile colorate).

Mecanismul chimic este acela ca oxigenul “intercepteaza” radicalii organici care au rolul sa sustina procesul de polimerizare, transformandu-i in radicali stabili. Radicalii stabili sunt caracterizati de reactivitate scazuta fata de monomerii ramasi in stratul superficial, astfel incat procesul de polimerizare este inhibat (stopat).

R + O2 => R – OO  (radicali stabili)

De altfel, in terminologia engleza, stratul de dispersie este denumit “inhibition layer” din acest motiv.

Ce se intampla mai departe?

Aplicand un nou strat de gel, oxigenul este indepartat, monomerii din stratul de dispersie si monomerii din stratul nou de gel se intrepatrund, creand iarasi o zona unde copolimerizarea poate avea loc  sub influenta  luminii UV, producand noi legaturi chmice.

Bazandu-ne pe principiul interactiunii moleculare, s-ar putea sa concluzionam usor ca stratul de dispersie ar putea sa imbunatateasca legatura dintre straturile adiacente de gel.

Spun “ar putea” deoarece adesea timpii de polimerizare corecta nu sunt respectati, prezenta stratului de dispersie inducand tehniciana (incepatoare) in eroare,  astfel ajungandu-se repede la supra-polimerizare.

Supra-polimerizarea – marirea in exces a timpului de expunere la lumina UV  – consuma in gol cantitatea de foto-initiatori din stratul de dispersie in timp ce  procesul chimic util este deja inhibat .

Cand se aplica deasupra  un nou  strat de gel, acesta catalizeaza peste vechiul strat de dispersie ce ramane lichid datorita absentei fotoinitiatorilor.

In acest fel avantajul co-polimerizarii se pierde. Reamintesc ca foto-initiatorii (de obicei quinone si amine) sunt ingrediente din gelul UV care determina inceperea formarii lanturilor polimerice in momentul expunerii la radiatia UV.

Foto-initiatorii sunt ca niste scantei, pot “aprinde” reactia de polimerizare daca exista conditiile propice, sau se pot consuma fara efect in caz contrar.

Concluzia?

Trebuie sa respectam intotdeauna timpii de polimerizare indicati de producator, in corelatie cu puterea si tipul lampii folosite, daca dorim sa obtinem rezistenta maxima de la gelurile noastre (vezi si articolul “De ce ard gelurile” AICI).

Aceste lucruri (si alte aspecte tehnice de specialitate) se explica in detaliu la cursurile Tienda. 

Gelul de baza (bonderul, base-coat-ul) este gelul cu cel mai abundent strat de dispersie, tocmai pentru a oferi suficient ”material de legatura” cu stratul urmator de gel uv (de constructie).

De aceea nu trebuie sa degresam niciodata stratul de gel de baza, ci il polimerizam, apoi aplicam direct gel de constructie! Mecanismul aratat mai sus ne ofera o explicatie logica pentru ceea ce facem in activitatea de zi cu zi!

Totusi, CAND trebuie sa STERGEM (sa degresam) stratul de dispersie?

Acest lucru este necesar in urmatoarele situatii:

• cand trebuie sa pilim (de exemplu, dupa etapa de constructie, cand trebuie sa aducem extensiile la forma finala, sau cand trebuie sa realizam un model pe o suprafata asperizata “bafuita”)
• cand trebuie sa indepartam surplusul de pigment din gelurile (ojele) colorate foarte pigmentate (am stabilit ca stratul de dispersie are aceeasi compozitie ca si gelul din care provine, de exemplu cand dorim sa realizam  modele multicolore cu oja sau gel de pictura).
• la final, cand trebuie sa degresam gelul finish.

In orice alte situatii degresarea stratului de dispersie NU este necesara si chiar contraindicata.

Pentru a ne usura munca in faza de finalizare producatorii ne pun la dispozitie si geluri colorate “wet-look”, oje “one-step” si geluri finish “no-wipe”care se polimerizeaza fara strat de dispersie.  Acestea au in compozitie aditivi speciali care preintampina actiunea oxigenului de a forma radicali stabili, astfel incat lanturile polimerice continua sa se formeze nestingherite si se inchid perfect cu ultimele molecule monomerice de la suprafata gelului.

Din pacate, aditivii respectivi influenteaza cumva structura moleculara, astfel incat gelurile de acest tip sunt mai putin rezistente pe unghii, sau mai putin elastice fata de cele care au strat de dispersie